luni, 27 ianuarie 2014

Am văzut că "eminenţa roşie" face totul ca PCRM să dispară

Argumentele mele legate de votul mixt sunt expuse şi în vechea iniţiativă legislativă din Parlament, care a fost şi votată la un moment dat, le-am prezentat şi la mesele rotunde organizate de partenerii externi în 2012, unde au participat şi reprezentanţii presei, ai societăţii civile, dar şi ai partidelor politice. Eu am prezentat atunci transparent argumentele mele şi nu doar că am făcut asta, dar am introdus în iniţiativa legislativă şi opiniile colectate de la reprezentanţii altor partide, în cadrul dezbaterilor care au avut loc atunci, în 2012.

Şi mai interesant este de observat că subiectul votului mixt nu a fost adus pentru prima dată în dezbatere publică de mine. Acest subiect figurează în programul altor partide, nu al PD (!!), cu care acestea au câştigat votul oamenilor. Atunci nimeni nu s-a trezit să conteste apariţia acestui subiect în programul politic al unor partide, votul mixt a fost chiar un subiect pozitiv, prezentat în faţa electoratului ca angajament - şi eu nu văd nimic rău în asta.


Ca să nu se mai exprime alţii iar în numele meu, vreau să fie clară opinia mea: votul mixt nu este vital pentru Moldova, se poate şi fără el, iar dacă majoritatea decide să nu fie vot mixt, ne supunem majorităţii, cum e normal într-o democraţie. Însă cei care contestă votul mixt sunt atât de dominaţi de frică şi panică încât nici măcar nu sunt capabili să dialogheze pe această temă, ei stau şi lăcrimează pe la televiziuni. Eu cred că orice lucru trebuie dezbătut cu calm, cu argumente cu puţină bărbăţie şi chiar curaj, dacă nu cer prea mult, iar abia apoi trebuie luate decizii. Faptul că cei care contestă votul mixt au ales calea panicii în locul unei căi raţionale arată cât de disperaţi sunt unii să nu-şi piardă locul în Parlament, genul de oameni pentru care obţinerea unui nou mandat de deputat este vitală - în condiţiile în care altceva în viaţă poate nu ştiu să facă şi plasarea de către şeful lor pe liste de partid, după multiple linguşeli şi mostre de "devotament" faţă de şef, e singura lor şansă de supravieţuire. Probabil sunt unii cărora să le spună vecinul când ajung acasă "domnule deputat" e tot ce puteau spera mai bun de la viaţă. Sunt unii care n-au făcut nimic în mandatul de deputat, nici măcar nu aţi auzit de numele lor timp de 4 ani, iar acum e normal să se teamă de sistemul mixt, care i-ar duce în faţa alegătorilor, la judecata directă. Ori pentru unii e mai uşor să-şi linguşească şeful de partid decât să convingă o ţară întreagă că merită să fie votaţi.

Şi acum să ne oprim puţin şi la "prietenii" noştri din PCRM, căci ei sunt cei care tremură doar la auzul cuvântului “mixt”. La ei e mai mult decât pare la prima vedere, la ei e o luptă pe viaţă şi pe moarte. De ce? E simplu. Dacă la centru mai există câţiva oameni în PCRM care au valoare, în teritoriu comuniştii au oameni foarte slabi, iar ei ştiu foarte bine că în cazul votului mixt ar pierde alegerile în teritoriu categoric, pentru că nu au cu cine să se prezinte în faţa alegătorilor. Singurele arme ale comuniştilor acum sunt isteria televizată, revoluţii de catifea, moţiuni de cenzură, şedinţe extraordinare ale Parlamentului, tensiunile provocate în Găgăuzia şi alte arme de genul ăsta, prin care pot încearca să isterizeze societatea. În teritoriu, ei practic nu există, cu excepţia a două-trei raioane şi a unor primari, care sunt sigur că după ce vor vedea că PCRM a pierdut alegerile, vor părăsi în viteză partidul.
PCRM nu mai e ce a fost în teritoriu, oamenii de calitate care erau cândva în acest partid au plecat în mare parte, iar cei care au rămas, mai ales în teritoriu, sunt oameni cu imagine proastă, care nu ar avea nicio şansă în cazul votului mixt.

Am citit şi opiniile mai multor analişti, pro şi contra votului mixt. Igor Boţan spunea că noi vrem vot mixt pentru ca PCRM să nu poată reveni la guvernare, iar PCRM nu vrea mixtul pentru ca noi să avem mai puţine şanse de a rămâne la guvernare. Sigur că dacă se introduce votul mixt PCRM va avea probleme din cauza slabei calităţi a oamenilor din teritoriu, este evident. Dar nu cred că e problema noastră să le rezolvăm situaţia din partid şi în nici un caz nu cred că trebuie să cădem în capcana victimizării lor. Atunci când vezi un astfel de monstru că se victimizează trebuie să fii tare naiv sau slab ca să te laşi păcălit. Haideţi atunci ca de mila săracilor comunişti să-i ajutăm cu toţii să ajungă la guvernare, ca să ne arate din nou ce înseamnă guvernare "democratică" şi europeană, libertatea presei şi alte astfel de chestiuni cu care încearcă ei să păcalească azi opinia publică.

Votul mixt va avea şansa pe care i-o vor da societatea şi politicienii care nu sunt dominaţi de frică. Dacă societatea şi clasa politică nu sunt pregătite pentru votul mixt, el nu va fi sau nu va fi acum. Dar important este ca decizia să aibă la bază argumente, nu campanii isterice, victimizări, manipulări şi laşitate.

Personal, sunt mulţumit cu ambele variante. Dacă votul mixt nu va fi introdus, eu sunt mulţumit că am încercat să realizam o schimbare în clasa politică. Faptul că nu am reuşit nu e o tragedie, asta e clasa politică pe care o avem acum şi ea trebuie privită dincolo de ceea ce se vede la televizor. Iar atunci când frica bate politica trebuie să constaţi acest lucru şi să-i ajuţi pe cei dominaţi de panică să scape de ea. La fel, pentru mine e puţin important dacă el se introduce la primele alegeri sau la următoarele. Important este ca el să reflecte cu adevărat o schimbare pozitivă pentru alegători, dar cei care hotărăsc dacă schimbarea asta e pozitivă nu trebuie să fie comuniştii sau alţi oameni care sunt împotriva mixtului din interese strict personale.

Cu mixt sau fără, important este să nu ne pierdem raţiunea. Comuniştii pot fi învinşi şi fără vot mixt!

Am citit undeva că “eminenţa roşie” a PCRM jură solemn, pe blogul său, că va face totul ca PD să dispară. Până acum am văzut că “eminenţa” face totul pentru ca PCRM să dispară. Deci ameninţările lui pline de elemente “democratice” nu fac decât să arate încă o dată în ce hal de disperare a ajuns şi care este scopul real al dorinţei PCRM de a reveni la guvernare, acela de a elimina partidele democratice de pe scena politică. În rest, las “eminenţa” la judecata membrilor şi simpatizanţilor PD din toată ţara, să-i dea aprecierile cuvenite.

Niciun comentariu: