Valeriu Streleț,
liderul fracţiunii parlamentare a liberal-democrațior admite că demiterea
prim-vicepreşedintelui Parlamentului, Vlad Plahotniuc, cu sprijinul deputaţilor
PCRM s-a produs în urma unor zvonuri “nejustificate şi neprobate”.
Declaraţia a fost
făcută aseară, în cadrul emisiunii În Profunzime, de la postul de televiziune
Pro Tv. La emisiune au mai participat deputaţii PL şi PD, Valeriu Munteanu şi,
respective, Igor Corman. “Este un pas înainte, un pas apreciat de către
societate, care după toate zvonurile, FIE ELE ŞI NEJUSTIFICATE ŞI NEPROBATE,
dar atunci când permanent se vorbeşte despre faptul că ar fi urmărit de
Interpol, în asemenea situaţii era absolut firesc ca această demisie să
survină. Odată ce a fost demis, este deja o premiză să ne mişcăm mai departe”,
a declarat Valeriu Streleţ.
Sursa: www.timpul.md
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu