sâmbătă, 25 februarie 2012

Iniţiativă legislativă privind introducerea votului uninominal în sistemul electoral al Republicii Moldova

Prim-vicepreşedintele Parlamentului, Vladimir Plahotniuc, a înaintat o iniţiativă legislativă privind introducerea votului uninominal în sistemul electoral al Republicii Moldova. Despre aceasta oficialul moldovean a declarat într-un interviu pentru publicația „Komsomoliskaia Pravda v Moldove”.

„Țin să menționez că nici alegerea directă a preşedintelui nu va putea să asigure echilibrul politic necesar pentru ţară. În opinia mea, sunt necesare şi alte modificări fundamentale în sistemele politic şi electoral. Am hotărât să trec la realizarea acestor planuri şi voi insista asupra introducerii în ţara noastră a procedurii de alegere a parlamentarilor prin vot uninominal. Propun să fie aleși oamenii concreți în Parlament și nu liste electorale!”, a declarat Vlad Plahotniuc.

Potrivit lui Plahotniuc, obiectivul de a modifica regulile de bază ale alegerii preşedintelui, dar şi de modernizare a întregii Constituţii rămâne în vigoare, însă realizarea acestuia este transferată pe termen mediu.


Asta deoarece, acest proces necesită o situație politică stabilă cu implicarea întregii societăți și întregii clase politice.

„În acest proiect de lege pledez pentru introducerea unui sistem integral de alegeri prin vot uninominal, nu a unui parţial, sau mixt, cum propun alte forțe politice”, subliniază democratul.

Totodată, în opinia oficialului moldovean, inițiativa sa ar trebui votată până la următoarele alegeri parlamentare, fie ordinare, fie anticipate. Vlad Plahotniuc a subliniat că pentru succesul ideii sale va încerca să se asigure de sprijinul colegilor de alianţă. „Consider că fiecare parlamentar trebuie să aibă grijă de o anumită regiune şi de alegătorii acesteia. Cetăţenii trebuie să știe pentru cine votează”, a mai spus politicianul.

Prim-vicepreşedintele Parlamentului se arată convins că actuala criză politică, boicotarea alegerilor prezidenţiale, dar şi „comportamentul huliganic al unor parlamentari” sunt cauzate de faptul că aceștia din urmă nu poartă responsabilitate personală față de alegători.

Votul uninominal este un tip de scrutin, practicat în SUA și Marea Britanie, și reprezintă modul de alegere direct al unor candidați individuali, opus sistemului de alegere pe liste întocmite de către partidele din viața politică a unui stat.

Niciun comentariu: